Şeful statului român a declarat că a sesizat Curtea Constituţională în privinţa OUG de modificare a Codului Penal, întrucât în acestă situaţie s-a constatat un conflict de natură constituţională între guvern şi sistemul de justiţie, pe de o parte şi Parlament, pe de altă parte.

„În chestiunea ordonanţei am decis să sesisez Curtea Constituţională, este după părerea mea şi a juriştilor din Administraţia Prezidenţială, evident e vorba de un conflict politic de natură constituţională între Guvernul, pe de o parte, sistem de justiţie şi Parlament în cealaltă parte. Acest document este pe drum şi va fi depus în câteva minute la Curtea Constituţională”, a spus preşedintele României.

Klaus Iohannis a mai spus că a cerut ministrului de Interne Carmen Dan şi Jandarmerei „lămuriri urgente, scrise, clare” despre cum „elemente violente” au „distrus” mitingul din Piaţa Victoriei.

În urma violenţelelor de aseară din Piaţa Victoriei, care au izbucnit între jandarmi şi un grup de agitatori, 5 persoane au fost rănite. Este vorba despre doi jandarmi şi doi manifestanţi. Un al treilea civil a fost uşor rănit în ultimele incidente din Piaţa Victoriei.

Mai mulţi dintre cei care au aruncat cu petarde, sticle incendiare, pietre şi bucăţi de gheaţă către jandarmi şi către protestatarii din faţa sediului Guvernului au fost ridicaţi şi duşi la secţiile de poliţie din apropiere.

Poliţia Bucureştiului a anunţat că peste 60 de persoane au fost duse la audieri ca urmare a incidentelor de la manifestaţia din noaptea de miercuri spre joi, din Piaţa Victoriei, fiind făcute cercetări pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.