Aeroportul a fost complet închis duminică după-amiaza, în jurul orei locale 12:30 (13:30, ora Moldovei), sute de călători fiind nevoiţi să aştepte în afara acestuia, în mijlocul temperaturilor scăzute.

Potrivit pompierilor, mai multe persoane s-au plâns de iritaţii ale căilor respiratorii.

Un centru de tratament a fost remontat pentru tratarea celor afectaţi, în cazul în care va fi necesar aceştia urmând a fi transportaţi la spital.

Se presupune că substanţa ar fi pătruns prin sistemul de aer condiţionat al aeroportului. Zeci de ambulanţe au fost văzute în afara terminalelor 1 şi 2, ce au fost închise.

Acesta este al cincilea cel mai mare aeroport din Germania, fiind tranzitat de peste 16 milioane de pasageri în fiecare an. Mai multe zboruri au fost redirecţionate către alte aeroporturi. Drumurile de acces către aeroport au fost blocate.