Au urmat explozii şi ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine. Unul dintre activişti a turnat benzină pe el şi a ameninţat că se va incendia. Mai multe persoane au fost rănite şi au fost efectuate câteva arestări. 

Serviciul Special de Securitate din Ucraina a emis un comunicat în care indică faptul că Saakaşvili a fost pus sub acuzare pentru "complicitate cu membrii unor organizaţii criminale şi tăinuirea activităţii acestora". În cazul în care este găsit vinovat, fostul preşedinte georgian riscă până la cinci ani de închisoare, potrivit agenţiei Tass.

Aflat pe acoperişul casei sale, Saakaşvili s-a adresat susţinătorilor săi, acuzându-l pe preşedintele ucrainean Petro Poroşenko că este un trădător şi un hoţ, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

"Ce fac ei este o nelegiuire în ochii întregii lumi", a spus Saakaşvili în timp ce era dus cu cătuşe pentru a fi transportat la un centru de detenţie. "Îi îndemn pe toţi ucrainenii să iasă pe străzi şi să-i alunge pe hoţi", a adăugat politicianul.

În 2016, Mihail Saakaşvili şi-a dat demisia din funcţia de guvernator al regiunii Odesa, şi l-a acuzat pe Poroşenko de corupţie, în timp ce Preşedinţia de la Kiev speculează că acesta încearcă să obţină înlăturarea de la putere a lui Poroşenko.