"Nici o ţară nu a făcut mai mult decât Statele Unite şi generozitatea noastră va continua", a spus Haley, ai cărui părinţi au imigrat din India.

"Dar deciziile noastre privind politicile de imigrare trebuie întotdeauna să fie făcute doar de americani şi doar de americani", a adăugat oficialul SUA.

"Vom decide cum este mai de bine să ne controlam frontierele şi cine va primi permisiunea de a intra în ţara noastră", a completat ambasadorul.

În septembrie 2016, Adunarea Generală ONU a adoptat o rezoluţie politică, cunoscută şi drept Declaraţia de la New York, prin care statele membre au căzut de acord să discute un pact global privind reglementarea imigraţiei, şi care ar urma să fie adoptat în anul 2018.

"Abordarea globală din Declaraţia de la New York este pur şi simplu incompatibilă cu suveranitatea Statelor Unite", a declarat Haley.

Negocierile oficiale privind acest pact, care nu are un caracter obligatoriu, urmează să înceapă în luna februarie a anului următor.