Avionul, de tip Embraer 145, decolase din oraşul german Frankfurt, iar în momentul aterizării pe aeroportul din Bristol a derapat şi a ieşit de pe pistă.

La bordul avionului erau 25 de pasageri şi membri ai echipajului. "Niciuna dintre persoanele aflate la bord nu a fost rănită", a transmis un purtător de cuvânt al aeroportului, citat de BBC News online.

"Toţi cei 22 de pasageri şi trei membri ai echipajului ai avonului Embraer 145 au fost evacuaţi; nicio persoană nu a semnalat că este rănită. Serviciile de urgenţă se aflau la faţa locului", a comunicat compania aeriană BMI.

Autorităţile aeronautice britanice anchetează circumstanţele producerii accidentului.

Zeci de curse aeriene au avut întârzieri în urma incidentului aerian. Pasagerilor din aeroport li s-a transmis că toate cursele vor avea întârzieri din cauza unui "incident".