La doar 31 de ani, Sebastian Kurz va deveni cel mai tânăr şef de guvern din Europa. Deşi va guverna împreună cu extrema-dreaptă, el a exclus organizarea unui referendum de tip Brexit, dar cere mai multă putere de decizie la nivelul statelor membre.

La conferinţă de presă comună, liderii celor două partide au spus că au convenit asupra unei poziţii proeuropene clare. În acelaşi timp, noua putere de la Viena doreşte ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei.

„Am convenit asupra unui program de guvernare pentru Austria, după negocieri lungi, intense, dar pozitive”, a anunţat Sebastian Kurz, cancelarul desemnat, lider al Partidului Conservator.

„Susţinem Uniunea Europeană, susţinem planul Europei pentru pace. În ceea ce priveşte sancţiunile impuse Rusiei, da, vrem să fie ridicate. Vom încerca să avem un rol într-o schimbare în această direcţie, eventual ca mediatori, şi să încercăm o soluţie în interesul Europei, pentru a aduce Rusia şi Europa din nou aproape”, a declarat Heinz-Christian Strache, liderul Partidului Libertăţii (FPOe), partid cu un istoric de extremă-dreaptă.