Polonia alunecă spre autocraţie; După justiţie, autorităţile conservator-naţionaliste pun tunurile pe presa independentă

Polonia alunecă spre autocraţie; După justiţie, autorităţile conservator-naţionaliste pun tunurile pe presa independentă
Sursa: adevarul.ro Foto: politico.eu 14.12.2017 09:32
Derapajele antidemocratice ale autorităţilor de la Varşovia îngrijorează SUA şi UE. După reforma controversată din Justiţie, a venit rândul presei să fie pusă sub presiune.

Luni, autoritatea poloneză de supraveghere a audiovizualului (KRRiT) a amendat o importantă televiziune privată de ştiri, TVN24, cu peste 350.000 de euro pentru modul, apreciat ca părtinitor, în care aceasta a relatat despre manifestaţiile opoziţiei în decembrie 2016. TVN24, unul din cele două mari canale private poloneze de ştiri, a respins acuzaţia, anunţând, pe site-ul său de internet, că va face apel împotriva deciziei KRRiT (Consiliul naţional de radiodifuziune şi de televiziune).

Consiliul a reproşat TVN24 în special că „a omis să informeze telespectatorii că manifestaţiile din 16-18 decembrie din faţa parlamentului erau interzise şi că a chemat la participare la ele, în condiţiile în care adunarea fusese deja declarată ilegală“, a precizat pentru AFP purtătoarea de cuvânt Teresa Brykczynska. „Pluralismul informării nu a fost respectat (...) s-a creat un climat de tensiune şi de ameninţare“, a mai afirmat Teresa Brykczynska.

Consiliul, a explicat ea, a reacţionat la „numeroase plângeri“ şi a comparat emisiunile de informare a şase posturi despre aceleaşi evenimente, în timpul cărora deputaţi ai opoziţiei au ocupat hemiciclul parlamentului, iar în exterior aveau loc manifestaţii de sprijin.

Postul de televiziune TVN24 spune că „acuzaţiile formulate de KRRiT se sprijină pe un raport căruia îi lipsesc puternic obiectivitatea şi rigoarea, pregătit (...) de o persoană apropiată televiziunii Trwam şi Şcolii superioare de cultură mediatică din Torun“.

Cele două instituţii invocate aparţin grupului catolic naţionalist al părintelui Tadeusz Rydzyk, fondatorul influentului post Radio Maryja.

TVN24 mai arată că raportul respectiv omite să menţioneze că, la acea vremea, toate intervenţiile liderului Partidului Lege şi Justiţie (PiS, conservator, aflat la putere), Jaroslaw Kaczynski, „au fost transmise în direct şi redifuzate de mai multe ori“. De asemenea, raportul nu citează „niciun singur caz de minciună sau de eroare material“, afirmă postul de ştiri. Această amendă vine după o dubioasă notă de plată a unei taxe de 30 de milioane de dolari pe care postul de televiziune, TVN24, a primit-o în iulie. Televiziunea, deţinută de Scripps Networks Interactive, constituie una dintre cele mai mari investiţii americane în Polonia. Însă şeful partidului conservator-naţionalist Dreptate şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski, ghidându-se după un manual folosit prima data de Vladimir Putin, pare pornit să forţeze TVN24 să adopte o linie proguvernamentală sau, în caz contrar, să fie ori vândută, ori închisă.

SUA critică decizia autorităţilor poloneze

Statele Unite au a criticat decizia autorităţii poloneze de reglementare media (KRRiT) care au amendat cu 1,5 milioane de zloţi (aproximativ 350.000 de euro) postul de televiziune TVN 24, un lanţ de televiziune privată deţinută de capitalul american. TVN 24, care este cel mai vizionat canal independent din Polonia, a atacat decizia în faţa instanţelor.

Oponenţii puterii acuză guvernul că vrea să reducă la tăcere orice dizidenţă şi că atacă libertatea de exprimare, critici pe la care le susţine şi Departamentul de Stat al SUA. „Această decizie pare să submineze libertatea mass-media în Polonia, un aliat apropiat şi o democraţie. Presa liberă şi independentă este indispensabilă într-o democraţie puternică ", a precizat Departamentul de Stat marţi seara într-un comunicat.

Washingtonul spune totuşi că rămâne încrezător în capacitatea autorităţile poloneze că vor garanta funcţionarea şi respectarea instituţiilor democratice. După accederea la putere a PiS, în octombrie 2015, între mass-media apropiate opoziţiei şi cele din audiovizualul public sunt schimbate permanent acuzaţii, mai ales televiziunea TVP Info fiind învinuită de propagandă guvernamentală. Cotidianul Washington Post scrie într-un editorial că în urmă cu o generaţie, Polonia a condus lupta pentru substituirea totalitarismului cu democratia liberală in Europa Centrală, dar acum, din nefericire, ea s-a alăturat avangardei contrarevoluţiei ce vrea să demanteleze instituţiile fundamentale ale societăţii libere.

Guvernul naţionalist conservator de la Varşovia a aplicat lovituri majore independenţei justiţiei şi presei independente şi pare să creadă ca nici UE şi nici SUA nu au la dispoziţie mijloacele ori voinţa de a-l trage la răspundere - şi poate că are dreptate s-o creadă. Liderul partidului de guvernământ, Jaroslaw Kaczynski, refuză să deţină o funcţie în Executiv, dar în schimb schimbă premierii. Şeful PiS se bazează pe puternica alianţă tradiţională a Poloniei cu SUA şi l-a curtat pe preşedintele Trump, care a vizitat Varşovia în iulie.

Şeful Casei Albe nu a avut nimic de spus la acea dată despre statul de drept şi libertatea presei. Dacă preşedintele SUA va rămâne tăcut şi acum, contrarevoluţia Poloniei va fi încurajată şi mai mult, subliniază  „The Washington Post“. Puterea de la Varşovia nu se teme nici de ameninţările Uniunii Europene, chiar dacă Executivul european a iniţiat o procedură disciplinară ce poate duce, în teorie, la amenzi sau la pierderea dreptului de vot.

Dar atât UE cât şi liderii polonezi ştiu că această acţiune va fi probabil blocată pentru că trebuie decisă prin consens de cei 28 de state membre, iar premierul autoritar al Ungariei, Viktor Orban, care se face vinovat de aceleaşi delicte, se va opune. Unii oficiali UE au vorbit de limitarea fondurilor UE pentru Polonia. Acest lucru i-ar putea atrage atentia lui Kaczynski, care este de vreme îndelungată ostil Uniunii, însă vrea să menţină neschimbat fluxul de bani europeni. 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI