Până recent, generalul Hwang Pyong-so a făcut parte din cercul interior al dictatorului Kim Jong-un şi a deţinut cea mai înaltă funcţie militară din Armata Populară a Coreei de Nord.

Numai că, în septembrie, autorităţile nord-coreene au desfăşurat o inspecţie-surpriză pe fondul unor suspiciuni de „atitudine impură” în rândul conducerii Biroului Politic General al Armatei Populare. 

Serviciul de spionaj sud-coreean relata, într-un raport prezentat în Parlamentul de la Seul, că aceasta a fost prima inspecţie din ultimele două decenii la sediul Biroului General. 

În urma inspecţiei, generalul Pyong-so, în calitate de şef al Biroului, şi adjunctul său, Kim Won-hong, ar fi fost aspru pedepsiţi. Însă Serviciul Naţional de Informaţii preciza atunci că agenţii nu reuşiseră să afle în ce anume a constat pedeapsa, transmite Digi24.

Ultimele informaţii din presa sud-coreeană vorbesc despre faptul că Hwang Pyong-so, acuzat de luare de mită, ar fi fost dat afară din Partidul Muncitorilor, fapt care echivalează, practic, cu „sfârşitul carierei sale politice” şi „eventual” cu pierderea vieţii, relatează cotidianul Korea Joongang Daily.

Publicaţia face referire la „traseul căderii în dizgraţie” pe care l-a avut şi unchiul şi mentorul politic al lui Kim Jong-un, Jang Song-thaek, înainte de a fi asasinat în 2013. După ce a fost exclus din partid, Jang a ajuns în faţa unui tribunal militar care l-a găsit vinovat de „acte contra-revoliţionare ţintite spre subminarea conducerii partidului, a statului şi a sistemului socialist”.

Ultima apariţie publică a generalului Hwang Pyong-so a avut loc pe 13 octombrie. Nu se ştie dacă a fost sau nu judecat.