Cotidienele Corriere della Sera, Repubblica şi Il Messaggero au relatat că este foarte posibil ca preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, să dizolve Parlamentul la sfârşitul acestei luni. Acest act va duce la organizarea unor alegeri naţionale, la începutul lunii martie.

Publicaţiile italiene nu au dat, însă, sursa de unde provin informaţiile.

Deşi formaţiunile politice de centru-dreapta sunt aşteptate să câştige majoritatea locurilor din Parlament, sondajele de opinie sugerează că, totuşi, nu vor câştiga o majoritate absolută.

Potrivit Financial Times, alegerile parlamentare generale trebuie organizate între martie şi mai, deoarece începutul anului 2018 va marca sfârşitul legislaţiei de cinci ani. Data exactă depinde de calendarul privind aprobarea legii bugetului pe anul următor.

În timp ce un oficial de rang înalt din Partidul Democrat, formaţiune de centru-stânga, a declarat că 4 martie este o dată "foarte probabilă", un oficial al partidului Forza Italia, partid de centru-dreapta condus de Silvio Berlusconi, a afirmat că opoziţia se grăbeşte să voteze pentru a evita o lege de cetăţenie controversată pentru copii născuţi în Italia din părinţi imigranţi.