După ce a acuzat probleme respiratorii, un echipaj SMURD a dus-o pe Cristina Stamate la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Ea a fost internată în Secţia Terapie Intensivă. În urmă cu doi ani, actriţa a suferit o operaţie la inimă şi avea mai multe afecţiuni cronice. 

Supranumită "Sufletul teatrului de estradă din Bucureşti", Cristina Stamate a jucat toată viaţa la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, acolo unde a interpretat sute de roluri. Nu a lipsit nici de pe marele ecran. A făcut parte din distribuţia filmelor „Grăbeşte-te încet” şi „Secretul lui Bachus”.

Regretata actriţă a înfiinţat şi un club de teatru, unde le preda copiilor. Viaţa personală şi-a ţinut-o departe de ochii publicului. S-a căsătorit la doar 20 de ani, a divorţat, discret, 11 ani mai târziu şi nu a avut copii. Amintim că decesul Cristinei Stamate survine la doar câteva zile de la moartea colegei şi prietenei sale Stela Popescu, o altă stea a teatrului de revistă din România, care a fost condusă ieri pe ultimul drum. Stela Popescu s-a stins din viaţă la vârsta de 81 de ani, în urma unui accident vascular cerebral.