La mijlocul zilei de sâmbătă, la Madrid, mai multe mii de susţinători ai Cataloniei ca parte integrantă a Spaniei au manifestat în centrul oraşului, agitând drapele spaniole.

Acest drapel continuă să fâlfâie alături de drapelul catalan şi pe clădirea guvernului regional din Barcelona, unde sâmbătă domnea calmul şi unde mai mulţi gură-cască au luat locul manifestanţilor secesionişti din seara trecută.

Însă securitatea a fost puternic întărită lângă Prefectură, simbolul statului central în Catalonia.

În zori, jurnalul oficial a anunţat destituirea şefului poliţiei catalane, emblematicul Josep Lluis Trapero, anchetat deja pentru "nesupunere".

Ministerul de Interne al Spaniei a preluat controlul asupra poliţiei locale, iar şeful guvernului conservator Mariano Rajoy a devenit prima autoritate în Catalonia, explică documentul.

Potrivit presei, aproape 150 de înalţi responsabili ai administraţiei catalane vor fi demişi din funcţiile lor.

Gestiunea zilnică a Cataloniei va fi delegată vicepremierului spaniol, Soraya Saenz de Santamaria, care va lua locul secesionistului Carles Puigdemont, destituit vineri seara cu toată echipa sa.Domneşte încă incertitudinea asupra reacţiei liderilor secesionişti la destituirea lor, în condiţiile în care Parchetul General urmează să declanşeze săptămâna viitoare urmăriri penale pentru "rebeliune" împotriva lui Puigdemont, care riscă închisoarea.