Parlamentul European propune distribuirea refugiaţilor în toate statele membre UE printr-un sistem permanent de cote

Parlamentul European propune distribuirea refugiaţilor în toate statele membre UE printr-un sistem permanent de cote
Sursa: jurnal.md Foto: telegraph.co.uk 19.10.2017 23:19
Parlamentul European a adoptat astăzi un proiect de lege care prevede reformarea Sistemului de azil Dublin prin introducerea unui mecanism permanent de distribuire automată a refugiaţilor în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Textul a fost adoptat cu o largă majoritate (43 de voturi pentru, 16 împotrivă), la nivel de comisie, urmând să fie aprobat şi de plenul Parlamentului UE, după care va fi negociat cu reprezentanţii statelor, în Consiliul UE.

Europarlamentarii propun un „mecanism permanent şi automat” de relocare a refugiaţilor, înlocuind astfel Regulamentul Dublin, care stabileşte că extracomunitarii pot cere azil doar în ţara europeană în care au ajuns iniţial.

Potrivit proiectului de lege din PE, solicitanţii de azil vor putea fi distribuiţi automat, printr-un sistem permanent, în toate statele Uniunii Europene, informează cotidianul Le Figaro.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI