Ophelia a avansat oficial miercuri seară la stadiul de uragan, a anunţat Centrul Naţional pentru Uragane.

De atunci, furtuna s-a deplasat către est, iar specialiştii se aşteaptă să-şi modifice treptat direcţia spre nord-est.

Viteza vântului este de 75 de km/h şi rămâne deocamdată constantă, însă prognozele spun că se va înteţi mai ales în următoarele 48 de ore, transmite DCNews.

Traiectoria anticipată pentru Ophelia arată că furtuna va ajunge aproape de Spania şi Portugalia, cu toate că, cel mai probabil, nu va atinge ţărmul Peninsulei Iberice.