Alte 21 de persoane au fost rănite, a anunţat Comitetul central permanent pentru controlul şi prevenirea dezastrelor naturale. Peste 8.000 de hectare de pământ pe care se cultiva orez au fost inundate şi peste 40.000 de animale au fost ucise sau luate de ape, conform sursei citate.

"Ne mobilizăm toate forţele pentru a-i căuta pe dispăruţi", a declarat un responsabil al serviciilor de salvare. Sute de militari participă joi la operaţiunile de salvare.

Provincia Hoa Binh, din nordul ţării, este cea mai dur lovită de ploile torenţiale care cad de la începutul săptămânii, cu un bilanţ de 11 morţi şi 21 de dispăruţi.

Printre victime, un jurnalist al agenţiei de stat VNA, care şi-a pierdut viaţa după ce un râu în creştere a distrus un pod.

Vietnamul este lovit de circa zece furtuni sau taifunuri în fiecare an. Potrivit cifrelor oficiale, aproape 170 de persoane au murit sau au dispărut în urma intemperiilor de acest gen de la începutul anului.

La jumătatea lui septembrie, trecerea devastatoare a unuia dintre cele puternice din ultimii ani, Doksurin, a devastat centrul ţării, provocând moartea a 11 persoane.

Furtunile se produc în principal în mai şi octombrie, în timpul musonului, iar partea centrală a acestui stat din Asia de Sud-Est este lovită cel mai frecvent. Anul trecut, 235 de persoane au murit în catastrofe naturale.