„Tuturor tinerilor care ascultă, să ştiţi că această ţară vă aparţine, oricare ar fi originea voastră sau cariera voastră. Dacă voi sunteţi imigranţi sau părinţii voştri, să ştiţi că faceţi parte dintr-o tradiţie de care America este mândră. Să ştiţi că diversitatea religioasă este, de asemenea, o mare tradiţie americană, fie că sunteţi musulmani, creştini, evrei, hinduşi, sikh. Magnifica noastră diversitate ne face ceea ce suntem”, a declarat Michelle Obama, menţionând că intenţionează să-şi continue munca centrată pe educaţia fetelor în SUA, dar şi în întreaga lume.

„Să nu aveţi teamă! Mă auziţi? Să nu aveţi teamă, fiţi concentraţi, fiţi determinaţi. Îmi doresc din suflet ca tineretul să ştie cât de mult contează, că ei aparţin acestei naţiuni. Aşa că nu vă temeţi, mă auziţi, tinerilor? Nu vă temeţi. Concentraţi-vă, fiţi determinaţi! Fiţi optimişti! Fiţi puternici şi daţi la rândul vostru acea putere mai departe printr-o educaţie aleasă. Mergeţi în lume şi folosiţi acea educaţie pentru a construi o ţară demnă”, a mai spus Michelle Obama.

„Să fiu Prima Doamnă a fost cea mai mare onoare a vieţii mele, sper că aţi fost mândri de mine”, a adăuga întâia „First Lady” afro-americană din istoria SUA.