Institutul Naţional de Seismologie, Vulcanologie, Meteorologie şi Hidrologie (Insivumeh) a informat într-un buletin special că faza eruptivă, generând o coloană de cenuşă de 5.500 de metri înălţime care se deplasează spre vest, sud-vest şi nord-vest la o distanţă de 30 de kilometri.

Până la acest moment au fost raportate căderi de cenuşă deasupra zonelor din apropiere de San Pedro Yepocapa, Sangre de Cristo, Panimaché I şi II şi zonelor învecinate şi există posibilitatea ca vântul să o împrăştie şi deasupra departamentului Chimaltenango.

Potrivit Insivumeh, deasupra craterului există o materie incandescentă de 300 de metri înălţime care alimentează fluxul de lavă cu o lungime de circa 1.000 de metri care se scurge pe versantul Ceniza şi provoacă avalanşe „moderate” în Ceniza, Trinidad şi Las Lajas.

Vulcanul expulzează roci cu diametrul de 64 de milimetri şi generează tunete „slabe şi moderate” cu unde de şoc şi zgomote „constante” similar unei locomotive de tren.

Erupţia care nu a făcut deocamdată necesară realizarea de evacuări îşi menţine energia, dar există posibilitatea unor fluxuri piroclastice, astfel încât se cere populaţiei din localităţile învecinate şi autorităţilor să rămână în alertă, notează Insivumeh.