Bilanţul victimelor din urma atacului de la hotelul din capitala somaleză a ajuns la şapte morţi, majoritatea civili şi gărzi din cadrul securităţii, şi mai mulţi răniţi care au fost spitalizaţi, a declarat Ibrahim Mohammed, un responsabil al Poliţiei, potrivit Le Figaro.

Islamiştii Al Shabaab, care spun că vor să răstoarne guvernul prooccidental de la Mogadishu, comit de mai multe luni astfel de atacuri în capitala Somaliei, scrie sursa.