Însă premierul britanic, Theresa May, a respins deja ideea abordării Brexitului (ieşirea din UE) prin comparaţii cu modelul elveţian ori cu cel norvegian. În discursul de săptămâna trecută privind obiectivele pe care le va urmări în negocierile pentru ieşirea din UE, ea a menţionat că Marea Britanie va părăsi piaţa unică europeană pentru a nu mai depinde de legislaţia europeană şi pentru a putea controla imigraţia, dar va încerca să încheie un acord comercial cu UE.

Elveţia nu este membră a UE, dar are acces la piaţa unică europeană în virtutea acordurilor încheiate cu blocul comunitar, acceptând inclusiv principiul libertăţii de circulaţie a forţei de muncă, o exigenţă de bază a Bruxelles-ului.

Dar, la fel ca în cazul britanicilor, elveţienii au devenit tot mai reticenţi faţă de acest principiu care a adus un număr foarte mare de imigranţi în ţara lor şi au votat la un referendum în anul 2014 pentru instituirea unor cote pentru lucrătorii imigranţi. Conform legislaţiei elveţiene, guvernul de la Berna are la dispoziţie maxim trei ani pentru a implementa ceea ce s-a decis la referendum, termen care expiră pe 9 februarie 2017. Autorităţile elveţiene încă mai caută soluţii pentru a împăca verdictul acelui referendum şi exigenţele Comisiei Europene.

O idee avansată de guvernul elveţian, deja menţionată într-o lege privind imigraţia şi pe care deputaţii au votat-o, este introducerea conceptului de 'preferinţă autohtonă uşoară'. Concret, măsura înseamnă privilegierea forţei de muncă locale, indiferent că este vorba despre elveţieni sau cetăţeni străini stabiliţi în Elveţia. Dar nici această idee nu este agreată de Comisia Europeană, care invocă riscul unei discriminări a cetăţenilor comunitari.