Mii de bărbaţi şi femei au defilat la Sydney şi Melbourne, în Australia, şi la Wellington şi Auckland, în Noua Zeelandă, în cadrul acestui „Marş al femeilor” care protestează împotriva dispreţului arătat cu regularitate faţă de femei de cel care a devenit vineri noul preşedinte al SUA.

Manifestaţiile ar urma să aibă punctul culminant la Washington, unde circa 200.000 de persoane sunt aşteptate pe marea esplanadă din faţa Capitoliului, chiar locul unde miliardarul a fost învestit vineri ca cel de-al 45-lea preşedinte al SUA, în cadrul unei ceremonii la care, potrivit unui expert, s-a adunat numai o treime din mulţimea care l-a aclamat pe Barack Obama în 2009.

Acest „Marş al femeilor”, principala manifestaţie prevăzută pentru sâmbătă, îşi are originea într-un simplu apel postat pe Facebook care a devenit apoi viral. Apelul a fost făcut de o bunică, Teresa Shook, avocat retras care trăia până acum într-un liniştit anonimat în Hawaii.

Potrivit organizatorilor, circa 600 de manifestaţii ar urma să aibă loc sâmbătă în întreaga lume pentru a protesta împotriva afirmaţiilor plin de dispreţ sau de ură ale lui Trump faţă de femei, dar şi faţă de imigranţi, musulmani şi numeroase ţări străine.

Vineri, la Washington au avut loc mai multe manifestaţii, dintre care unele au degenerat în violenţe, care s-au soldat cu 200 de arestări.
Totuşi, în Australia şi Noua Zeelandă manifestaţiile s-ar derulat într-o atmosferă de cam.

„Nu suntem îngrijorate doar pentru femei”, a declarat una dintre organizatoarele marşului de la Sydney, Mindy Freiband.

„Credem că numeroase persoane sunt ameninţate de acest gen de măsuri” de care a vorbit Donald Trump în timpul campaniei, a mai spus ea.