Turcia îşi va continua ofensiva în Siria după atentatul de la Istanbul

Turcia îşi va continua ofensiva în Siria după atentatul de la Istanbul
Sursa: www.agerpres.ro Foto: xinhua 02.01.2017 23:44
Turcia rămâne "hotărâtă" să-şi continue ofensiva militară împotriva terorismului în nordul Siriei, după atentatul de la Istanbul revendicat de gruparea Statul Islamic (SI), a declarat luni purtătorul de cuvânt al guvernului turc, Numan Kurtulmus, informează AFP.

Atentatul, soldat cu 39 de morţi, este "un mesaj destinat operaţiunilor externe, începând cu operaţiunea 'Scutul Eufratului' ce vizează organizaţia Statul Islamic (SI) şi miliţiile kurde", a declarat Kurtulmus, care este şi vicepremier.

"Vom continua să desfăşurăm operaţiunile noastre externe cu hotărâre", a adăugat el, la finalul unui consiliu de miniştri prezidat de şeful statului turc, Recep Tayyip Erdogan, fără a reacţiona la revendicarea de către SI a atentatului. 

Kurtulmus a declarat că "informaţii privind amprentele digitale şi înfăţişarea" atacatorului au fost obţinute şi a evocat o "anchetă dificilă". "Vom intra rapid în procesul de identificare", a mai spus el.

Atentatul de la Istanbul a intervenit în condiţiile în care armata turcă încearcă, înregistrând pierderi grele, să recucerească oraşul Al-Bab, bastion al SI în nordul Siriei, unde Ankara desfăşoară o ofensivă împotriva jihadiştilor, dar şi a miliţiilor kurde. Jihadiştii au ameninţat de mai multe ori că vor lovi Turcia ca răspuns la operaţiunile ei militare în Siria. 

"Turcia îşi va continua operaţiunile, atât timp cât organizaţiile teroriste vor reprezenta o ameninţare", a declarat Kurtulmus. Prin acest atac, comis chiar la începutul anului 2017, "ei vor să ne spună că vor continua să fie un coşmar" pentru Turcia, pentru care 2016 a fost "un an dificil". "Însă noi le spunem aşa: oriunde vă aflaţi, noi vă vom urmări. Cu ajutorul lui Allah, cu susţinerea naţiunii noastre şi cu toate forţele la dispoziţia noastră, noi îi vom îngenunchea, le vom da răspunsul pe care îl merită", a adăugat vicepremierul turc.

Ştiri similare

Ştiri NON-STOP