Joe Biden, vicepreşedintele în funcţie al Statelor Unite: „Bogaţii lumii nu plătesc suficiente taxe”

Joe Biden, vicepreşedintele în funcţie al Statelor Unite: „Bogaţii lumii nu plătesc suficiente taxe”
Sursa: www.zf.ro Foto: amny.com 19.01.2017 08:20
Joe Biden, vicepreşedintele în funcţie al Statelor Unite, a avertizat, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, că Rusia s-ar putea implica în alegerile europene de anul acesta, iar cei mai bogaţi oameni ai lumii nu plătesc suficiente taxe, potrivit BBC.

Biden a avertizat că Rusia va încerca să se amestece în alegerile europene de anul acesta, făcând un apel la acţiune pentru apărarea democraţiei liberale.

Având în vedere alegerile electorale din Europa de anul acesta, Biden avertizează că „ar trebui să ne aşteptăm la încercări suplimentare din partea Rusiei de a interveni în procesul democratic. Vor apărea din nou, vă promit. Şi, din nou, scopul va fi clar: prăbuşirea ordinii naţionale liberale”, a spus vicepreşedintele în funcţie al Statelor Unite, cu doar două zile înainte de finalizarea mandatului.

„În timpul preşedintelui Putin, Rusia va folosi fiecare mijloc disponibil pentru a slăbi frontierele proiectului european, pentru a testa liniile de fractură ale naţiunilor vestice şi a se întoarce la politici definite de sfere de influenţă”, a transmis Biden.

Joe Biden a şi glumit la un moment dat, susţinând că odată ce îşi va finaliza mandatul va începe să spună ce gândeşte, potrivit BBC.

Vicepeşedintele în funcţie a transmis audienţei de la Davos, care a plătit mii de dolari pentru a participa la un eveniment exclusiv, că sistemul de taxare din Statele Unite nu este drept.

„Nu sunteţi băieţi răi, toţi sunteţi băieţi buni”, a spus Biden.

În cadrul discursului, Biden a susţinut că este un suporter al globalizării, dar a recunoscut că aceasta a influenţat diferenţa între cei mai bogaţi oameni şi restul categoriilor de oameni în funcţie de venituri. Vicepreşedintele a susţinut că globalizarea şi alte măsuri ameninţă democraţia liberală.

Preşedinte ales, Donald Trump, va prelua mandatul începând de vineri, 20 ianuarie, urmând ca funcţia de vicepreşedinte să fie ocupată de Mike Pence.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI