Siria şi procesul de pace din Orientul Mijlociu, pe agenda primului consiliu din acest an al miniştrilor de externe ai UE

Siria şi procesul de pace din Orientul Mijlociu, pe agenda primului consiliu din acest an al miniştrilor de externe ai UE
Sursa: www.agerpres.ro Foto: euintheus.org 16.01.2017 11:12
Situaţia din Siria şi procesul de pace din Orientul Mijlociu sunt principalele teme aflate pe agenda miniştrilor de externe ai Uniunii Europene, care se reunesc astăzi la Bruxelles.

„Este prima reuniune din acest an şi vom începe cu evaluarea priorităţilor acestei prime părţi a lui 2017. Ne vom concentra discuţiile asupra Siriei şi îi vom informa pe miniştri cu privire la stadiul iniţiativelor Uniunii Europene în colaborare cu puterile regionale şi cu privire la discuţiile pe care le-am avut săptămâna trecută la Geneva. Vom discuta şi despre procesul din Orientul Mijlociu şi despre rolul Uniunii Europene în relaţia cu Cvartetul şi cu prietenii arabi”, a spus Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate al UE, Federica Mogherini, într-o declaraţie de presă făcută înainte de consiliu.

Mogherini a punctat şi că reuniunea de luni marchează şi prima aniversare a începerii implementării acordului cu Iranul şi a arătat că în ce priveşte relaţia dintre UE şi Iran se remarcă o creştere a schimburilor economice. „Începem primul consiliu al anului cu dovada că diplomaţia funcţionează”, a spus înaltul oficial european, subliniind că implementarea şi respectarea acestui acord este „foarte importantă pentru securitatea noastră”.

În scurta declaraţie de presă, Federica Mogherini a apreciat că, deşi situaţia din Libia nu este pe agenda discuţiilor de luni, ea face parte din priorităţile UE pentru prima parte a acestui an şi va fi abordată în cadrul reuniunii din februarie a miniştrilor de externe. „Aşa cum ştiţi, a început operaţiunea , care presupune misiuni de pregătire a pazei de coastă libiene, la solicitarea autorităţilor libiene. A început de câteva luni şi, până acum, se derulează cu bine. Vrem să răspundem la solicitările Libiei şi la nevoia Libiei de a-şi securiza apele teritoriale şi coastele. Demersul nu are doar raţiuni ce ţin de securitate sau de gestionarea migraţiei, ci şi raţiuni de ordin economic. Dacă apele libiene sunt sigure, pescarii pot ieşi în larg ca să pescuiască, aceasta fiind o importantă sursă de venit şi dezvoltare economică”, a explicat Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă al UE.

Mogherini s-a referit şi la problema cipriotă, subliniind că UE susţine dialogul dintre părţile implicate, precum şi procesul la care iau parte ONU şi cele trei puteri garante (Grecia, Turcia şi Marea Britanie, fostă putere colonială — n.r.). „Echipele noastre încă fac demersuri pentru un rezultat pozitiv de care regiunea are nevoie. Beneficiile ar fi uriaşe şi pentru Cipru, şi pentru toate ţările din jur”, a mai spus Mogherini.

Ştiri similare

Ştiri NON-STOP