"La revedere, secetă. Fii atentă să nu te loveşti de uşă când pleci", a postat pe Twitter serviciul meteorologic din Reno, Nevada, care supervizează o parte din nordul Californiei. Regiunile din nordul statului au beneficiat cel mai mult de recentele intemperii, notează AFP.

Potrivit Centrului american de supraveghere a secetei, partea de nord a Californiei nu mai este considerată în stare de secetă. Aceasta persistă însă în sud, unde 30% din teritoriu se confruntă în continuare cu condiţii de secetă extremă sau excepţională.

"În sudul Californiei, am avut cele mai importante căderi de ploaie în cel puţin cinci ani şi, în nordul Californiei, cele mai importante în cel puţin zece ani", şi-a exprimat satisfacţia Tom Fisher, meteorolog în cadrul National Weather Service.

California a trebuit să impună restricţii importante privind consumul de apă din cauza secetei istorice care afectează acest stat de mai mulţi ani. Aceasta a provocat moartea a 100 de milioane de arbori şi a favorizat declanşarea unor incendii devastatoare soldate cu victime.

Autorităţile au recomandat totuşi prudenţă, avertizând că deşi peisajele sunt din nou verzi şi rezervoarele de apă sunt pe cale să se umple, este încă prea departe pentru a proclama victoria. Sezonul ploilor durează de obicei până în aprilie în California.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al departamentului de resurse de apă de la Los Angeles, a exprimat un optimism prudent şi a subliniat faptul că efectele unei lungi secete nu pot fi şterse peste noapte.

"În California, avem o lungă istorie în materie de schimbări ale condiţiilor climatice, de exemplu cu ierni foarte ploioase dar care se termină cu extrem de puţine precipitaţii", a declarat Ted Thomas pentru AFP.

"Este un stat foarte mare şi condiţiile sunt diferite în funcţie de regiuni", a adăugat el.