Galleotti numeşte această strategie "diplomaţia de metal al Rusiei" şi explică într-un raport publicat de ECFR că Alianţa Nord-Atlantică ar trebui să o contracareze pe toate planurile, nu doar din punct de vedere militar.

"Principalele elemente ale strategiei Rusiei sunt ameninţările cu acţiuni militare, exerciţii militare care simulează astfel de operaţiuni, desfăşurarea de unităţi de luptă în moduri care transmit un mesaj politic şi intruziuni în spaţiul aerian, în apele teritoriale sau chiar pe teritoriul statelor europene," scrie expertul în raport. "Impactul acestor politici variază, este uneori contraproductiv, pentru că depind de coordonarea cu alte forme de diplomaţie şi influenţă. Dar au reuşit fără îndoială să contribuie la fragmentarea NATO şi a Uniunii Europene."

Această "diplomaţie de metal" va continua în viitorul apropiat, iar UE şi NATO trebuie să delimiteze mişcările politice de cele cu adevărat militare, ''să nu înghită momeala" şi să dovedească unitate şi o capacitate de mobilizare rapidă atunci când e nevoie, spune Galeotti în raport.

"NATO trebuie să fie abil. Nu există nicio dovadă că Rusia ar avea vreo intenţie să iniţieze ostilităţi deschise împotriva NATO şi a altor ţări Europene. Membrii NATO sunt îngrijoraţi că garanţiile reciproce din Articolul 5 ar putea să nu fie atât de ferme pe cât se doreşte, dar la Moscova acestea sunt luate foarte în serios. Consolidarea apărării militare e necesară. Dar trebuie să se înţeleagă că Rusia face mişcări politice, iar un răspuns militar nu este cel mai bun răspuns", afirmă expertul.

Galeotti mai spune că, uneori, cea mai bună dovadă de forţă este controlul şi reţinerea de la a reacţiona violent. În acest moment există un ritual între Rusia şi NATO: la fiecare mişcare a Rusiei, NATO reacţionează imediat. Acest lucru îi ofer Moscovei iniţiativa pentru că deja Kremlinul ştie ce determină un răspuns din partea ţărilor occidentale şi foloseşte acest lucru în scopuri politice, pentru a dovedi publicului rusesc cât de neajutorată e Europa.

Expertul a declarat pentru AGERPRES că este foarte puţin probabil ca 4.000 de militari ai NATO care vor fi desfăşuraţi pe flancul estic, în ţările baltice, Polonia, România şi Bulgaria ar putea să ţină piept unei invazii ruseşti, însă această invazie e departe de a fi iminentă.

"De fapt, ce au făcut ruşii cu această diplomaţie de metal este să spună 'Cu cât vă apropiaţi mai mult de NATO, cu atât mai mult deveniţi o ţintă' ", spune Galeotti. "Această atitudine a Moscovei trezeşte reacţii diferite în ţări diferite: dacă Norvegia şi Suedia devin mai implicate, ţările balcanice devin mai reticente în privinţa cooperării cu NATO. Iar cheia este că a fi membru NATO înseamnă lucruri diferite pentru regiuni diferite. În ţările baltice, în Scandinavia şi Europa Centrală, totul se reduce în a ţine sub control agresivitatea Rusiei. Dar dacă te afli în Balcani, sincer, nu prea îţi e teamă de o invazie rusească. De fapt, a fi membru NATO este mai mult un simbol că ţara respectivă este membră a clubului occidental, fie că vrea să adere la UE, precum Turcia, fie că îşi doreşte o relaţie mai bună cu SUA", a explicat analistul.

Din punctul său de vedere, tentativa de lovitură de stat din octombrie 2016 din Muntenegru, care este pe punctul de a adera la NATO, când cetăţeni sârbi care ar fi fost plătiţi de Rusia au încercat să-l înlăture de la putere pe premierul pro-occidental Milo Djukanovic, nu a fost menită să reuşească acest lucru, ci să dovedească faptul că, dacă Moscova îşi doreşte, poate să creeze probleme în Podgorica şi, prin extensie, şi în regiune.