Din moment ce autorităţile trebuie încă să proceseze 14.000 de solicitări depuse anul trecut, nivelul scăzut drastic ar putea rezulta efectiv în închiderea graniţelor austriece pentru solicitanţii de azil.

Scăderea este necesară pentru integrarea corespunzătoare a migranţilor, a declarat Mitterlehner la o reuniune a Partidului Popular Austriac, în oraşul Poellauberg.

„Reducerea acestui plafon ar trimite de asemenea austriecilor semnalul că guvernul nu este indiferent faţă de agresiunile sexuale şi alte infracţiuni comise de solicitanţii de azil, precum şi faţă de dificultăţile cu care se confruntă autorităţile care încearcă să-i trimită acasă pe cei care au fost respinşi”, a adăugat oficialul austriac.

„Ştiu că este o propunere dură, dar este una necesară”, a subliniat el.

După ce a primit 90.000 de solicitanţi de azil în 2015, guvernul austriac şi-a revizuit la începutul anului trecut politica privind migraţia şi a stabilit un nivel maxim de 37.500 de solicitări care să poată fi acceptate în 2016 şi 35.000 în 2017.