„Este o onoare să fiu numit negociator şef pentru Brexit al Parlamentului European, care va juca un rol central în acordul ce va rezulta în urma articolului 50 şi în orice viitor acord între UE şi Regatul Unit”, a scris Verhofstadt, pe contul său Twitter.

Conform unui comunicat al PE, Guy Verhofstad „va ajuta la pregătirea poziţiei PE la negocieri, în consultare strânsă cu conferinţa preşedinţilor” grupurilor politice din legislativul european.

Verhofstadt este al doilea belgian care se alătură echipei ce va negocia cu Marea Britanie condiţiile ieşirii acesteia din blocul comunitar. Compatriotul său Didier Seeuws va conduce aceste negocieri pentru Consiliul European, în timp ce francezul Michel Barnier va avea acelaşi rol pentru Comisia Europeană.

Însă europenii încă aşteaptă ca guvernul de la Londra să activeze articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se declanşează formal procesul ieşirii unei ţări din Uniunea Europeană. Premierul britanic, Theresa May, a precizat că acest lucru nu se va întâmpla până la sfârşitul anului, în pofida insistenţelor responsabililor europeni ca demersul să fie iniţiat cât mai repede.

European convins şi candidat de mai multe ori la preşedinţia Comisiei Europene, Guy Verhofstadt nu şi-a putut împlini acest obiectiv din cauza opoziţiei mai multor state, Marea Britanie fiind una dintre ele.

În hemiciclul de la Strasbourg, el este un adversar îndârjit al lui Nigel Farage, fostul lider al partidului britanic eurosceptic UKIP şi unul dintre conducătorii taberei pro-Brexit la referendumul din 23 iunie. Verhofstadt i-a atacat adesea pe susţinătorii acestei tabere, mai ales prin mesaje pe Twitter.

„Partizanii Brexitului par să nu aibă habar de ceea ce trebuie făcut. (David) Cameron, (Boris) Johnson şi (Nigel) Farage se comportă ca nişte şobolani care părăsesc corabia”, a apreciat Verhofstadt pe 5 iulie, după ce britanicii au votat, la referendum, majoritar pentru ieşirea din UE.

Referindu-se la acest proces, el şi-a exprimat punctul de vedere într-un comunicat emis de grupul său politic din PE pe 24 iulie. „Noua relaţie între Marea Britanie şi Uniunea Europeană poate fi numai o relaţie în care Regatul Unit are un statut de asociat cu mai puţine obligaţii, însă în egală măsură şi cu mai puţine drepturi. Iar dacă acest lucru nu este posibil, poziţia de repliere va fi un acord comercial obişnuit”, a declarat Verhofstadt.