„Am aprobat un buget de 25 de milioane de dolari pentru a cumpăra arme, veste antiglonţ şi maşini pentru poliţia noastră naţională", a anunţat Nicolas Maduro în marja unei ceremonii de decorare a unor membri ai forţelor de ordine.

În 2015, Venezuela a înregistrat o rată a criminalităţii de 58,1 la 100.000 de locuitori (17.778 de cazuri), potrivit ministerului public. La nivel mondial, media este de 8,9 crime la 100.000 de persoane.

Cu ocazia acestui anunţ, Nicolas Maduro a criticat opoziţia care, în opinia sa, generează violenţă şi încurajează o lovitură de stat urmărind să îl răstoarne de la putere.

Fără să ofere mai multe detalii, el a anunţat că poliţia naţională înfiinţată în 2009 de fostul preşedinte Hugo Chavez va fi restructurată. În acest sens, el l-a însărcinat pe ministrul de interne, generalul Nestor Reverol, să îi prezinte un plan „în următoarele de 30 de zile".

Mii de partizani ai opoziţiei şi guvernului au ieşit miercuri pe străzile principalelor oraşe din Venezuela. Poziţiile celor două tabere par ireconciliabile în privinţa proiectului de referendum pentru revocarea preşedintelui Nicolas Maduro.

Venezuela face faţă unei recesiuni economice legate de prăbuşirea cursului petrolului, care asigura 96% din încasările valutare ale ţării, iar Fondul Monetar Internaţional prevede o inflaţie de 720% pentru 2016.