La operaţiunea lansată în oraşul Kayseri (centrul Turciei) au participat circa 400 de poliţişti, fiind vizaţi 147 de profesori acuzaţi că au utilizat aplicaţia de mesagerie ByLock.

Profesorii, deja suspendaţi în urma tentativei de puci de la jumătatea lunii iulie, sunt acuzaţi de „încălcarea Constituţiei”, „tentativă de răsturnare a guvernului turc” şi „apartenenţă la o organizaţie teroristă înarmată”, conform sursei citate. Unii dintre profesori au fost arestaţi.

Turcia îl acuză pe fostul imam Fethullah Gülen, care din 1999 trăieşte în statul american Pennsylvania, că a organizat tentativa de lovitură de stat de la jumătatea lui iulie, după ce ar fi creat un 'stat paralel' în interiorul principalelor instituţii turce.

În luna iulie acest an, un oficial turc afirmase că serviciile de informaţii turce (MIT) au început operaţiunea de decriptare a mesajelor trimise prin intermediul ByLock începând din mai 2015. În opinia sa, zeci de mii de nume ale susţinătorilor mişcării Gulen, inclusiv militari de rang înalt, au fost identificate în acest fel.

Circa 20.000 de persoane au fost arestate în urma tentativei de lovitură de stat şi peste 70.000 de funcţionari publici, lucrători din armată şi justiţie şi jurnalişti au fost concediaţi.