Sicriul a fost coborât în groapă de către garda naţională, în timp ce un rabin a spus rugăciuni.

La ceremonie au asistat delegaţii din 70 de ţări, printre care 20 de lideri străini. Preşedintele american Barack Obama, fostul lider de la Casa Albă Bill Clinton, precum şi premierul şi preşedintele Israelului i-au adus un ultim omagiu fostului şef al statului israelian. La funeralii a luat parte şi preşedintele Klaus Iohannis.

Peres a murit miercuri dimineaţa, în somn, la vârsta de 93 de ani, la spital, în urma unui accident vascular cerebral.

El este ultimul dintre cei trei laureaţi ai Nobelului pentru Pace din 1994, prin care le-au fost recompensate eforturile în favoarea păcii în Orientul Mijlociu, concretizate cu un an mai înainte prin Acordurile de la Oslo, ce au pus baza autonomiei palestiniene şi au oferit o speranţă de soluţionare a conflictului israeliano-palestinian.

Shimon Peres este, în ochii israelienilor, ultimul reprezentant al generaţiei părinţilor fondatori ai Israelului.