Autorizaţia a fost publicată oficial vineri. O lege privind securitatea în transporturi care să permită această schimbare a fost votată în martie.

Textul prevede „extinderea dispensei privind purtarea unei uniforme' şi 'posibilitatea portului de armă fără uniformă” pentru agenţii serviciilor de securitate de la căile ferate franceze, SNCF, şi de la transporturile pariziene RATP.

Aceşti agenţi vor trebui să urmeze cursuri speciale de formare şi să aibă o experienţă de cel puţin cinci ani în cadrul serviciilor de securitate ale SNCF sau RATP.

În august 2015, un carnagiu a fost evitat la limită într-un Thalys aglomerat, ce efectua o cursă pe ruta Amsterdam-Paris, atunci când călători francezi, britanici şi americani au reuşit să imobilizeze un bărbat puternic înarmat, semnalat ca islamist radical.

Franţa a fost lovită din ianuarie 2015 de cele mai sângeroase atentate comise vreodată pe teritoriul său, soldate cu 238 de morţi. La Bruxelles, transporturile (aeroportul şi metroul) au fost ţinte ale atentatelor din 22 martie, soldate cu 32 de morţi şi 340 de răniţi.