Într-un raport ONG-ul afirmă că cel puţin treizeci de atacuri cu arme chimice au fost efectuate între ianuarie şi septembrie asupra unor sate din regiunea Djebel Marra, în cadrul unei ample campanii militare împotriva rebelilor.

Darfur este scena unui conflict sângeros din 2003, când insurgenţi provenind din minorităţi etnice au ridicat armele împotriva guvernului de la Khartoum, aflat în mâinile majorităţii arabe. Preşedintele sudanez Omar al-Bashir a lansat atunci o contra-insurecţie violentă, aminteşte France Presse. De atunci, ONU estimează că luptele au făcut cel puţin 300.000 de morţi şi 2,5 milioane de persoane strămutate în această regiune compusă din cinci state.

Bashir, a cărui arestare este cerută de Curtea Penală Internaţională pentru crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid comis în această regiune, a anunţat solemn la începutul lunii septembrie că pacea a revenit în Darfur, un teritoriu de mărimea Franţei. Dar Khartoumul restricţionează în continuare accesul jurnaliştilor şi personalului umanitar, deşi o misiune comună a ONU şi Uniunii Africane (UNAMID) este desfăşurată acolo din 2007.

Sudanul, semnatar din 1999 al Convenţiei privind interzicerea armelor chimice, a cerut în mod repetat plecarea UNAMID.

Raportul Amnesty, de aproape 100 de pagini, include imagini cu copii care suferă de arsuri chimice, imagini din satelit cu sate distruse şi persoane strămutate, extrase din interviuri cu mai mult de 200 de supravieţuitori şi analize ale unor experţi în arme chimice. El „colectează dovezi ale utilizării repetate în ultimele opt luni a ceea ce par a fi arme chimice contra civililor, inclusiv copii foarte mici, de către forţele sudaneze într-una din cele mai izolate regiuni din Darfur”, afirmă ONG-ul cu sediul la Londra.

Într-un comunicat, Amnesty estimează că între „200 şi 250 de persoane au putut muri într-o expunere la agenţi chimici, majoritatea copii”.

Cel mai recent atac a avut loc la data de 9 septembrie, afirmă Amnesty, subliniind că „utilizarea armelor chimice este o crimă de război”. Aceste atacuri fac parte dintr-o campanie militară împotriva rebelilor Armata de Eliberare a Sudanului-Abdel Wahid Nur (SLA-AW), potrivit Amnesty. „Dovezile pe care le-am adunat sunt credibile şi descriu un regim care este determinat să direcţioneze atacurile împotriva populaţiei civile din Darfur fără nicio teamă de represalii internaţionale”, a declarat Tirana Hassan, directorul programului Amnesty International.
 
Ambasadorul sudanez la ONU Omer Dahab Fadl Mohamed a declarat într-un comunicat că raportul Amnesty este „cu totul nefundat” şi că Sudanul nu deţine niciun fel de arme chimice. „Acuzaţiile de utilizare a armelor chimice de către forţele armate sudaneze sunt fără bază şi fabricate. Obiectivul final al unor astfel de acuzaţii sălbatice este de a crea confuzie în legătură cu procesele care vizează aprofundarea păcii şi stabilităţii şi consolidarea dezvoltării economice şi coeziunii sociale în Sudan”, a spus diplomatul.