„Dacă s-ar confirma un caz de microcefalie provocată de Zika, acesta ar fi primul din sud-estul Asiei”, a spus Michael Vurens van Es, reprezentant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în sud-estul Asiei după ce Bangkok a anunţat cele trei cazuri.

Reprezentantul OMS a amintit totuşi că virusul era prezent de mai mulţi ani în sud-estul Asiei, inclusiv în Thailanda, şi că mediatizarea recentelor cazuri de microcefalie din America de Sud a antrenat o supraveghere mai atentă pe celelalte continente şi, în acest cadru, semnalarea în Thailanda a naşterii celor trei bebeluşi cu microcefalie.

„Creşterea numărului cazurilor confirmate a coincis cu o supraveghere sporită”, a precizat responsabilul.

Autorităţile thailandeze au început monitorizarea a 36 de femei însărcinate infectate cu Zika. Dintre primele opt care au născut deja, trei au dat naştere unor copii cu microcefalie, conform unui comunicat al Ministerului Sănătăţii publicat marţi seară. Potrivit ecografiilor, microcefalia pare să afecteze încă un făt.

Ministerul aminteşte că în Thailanda se nasc anual între 200 şi 300 de copii cu microcefalie, aceasta având însă legătură cu alte maladii, precum rubeola sau varicela.

„Până în prezent, nu putem trage concluzia că există o legătură cu Zika” în cazul ultimilor trei copii născuţi de mame afectate de acest virus, susţine Ministerul Sănătăţii thailandez, care promite publicarea unor analize în zilele următoare.

Zika se transmite prin înţepătura ţânţarului Aedes aegypti dar şi pe cale sexuală. Dacă o femeie însărcinată este infectată cu Zika, riscă în mai mare măsură să dea naştere unui copil cu o malformaţie a creierului cunoscută sub numele de microcefalie.

Într-un studiu recent care aduce dovezi suplimentare privind existenţa unei legături între virusul Zika şi microcefalia fătului, publicat în revista medicală britanică The Lancet Infectious Diseases, cercetătorii recomandă populaţiei să se pregătească pentru o „epidemie globală” de microcefalie în ţările afectate de virusul Zika.