Anterior, aceeaşi sursă informase despre 29 de morţi (printre care se numărau 10 femei şi un copil), cinci răniţi şi 150 de persoane salvate după ce ambarcaţiunea, la bordul căreia se aflau în jur de 600 de migranţi, a eşuat în largul localităţii Burg Rashid, din provincia nordică Beheira. 

Printre victime se află „egipteni, sudanezi şi africani de alte cetăţenii ce nu pot fi stabilite deocamdată", a precizat pentru France Presse Adel Khalifa, responsabil din Ministerul Sănătăţii. 

„Informaţiile iniţiale arată că vasul s-a scufundat din cauza supraîncărcării", a declarat un oficial de securitate din Beheira, pentru Reuters. 

Nu este clar deocamdată încotro se îndrepta ambarcaţiunea, dar oficialii egipteni cred că destinaţia era Italia. 

Potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), mai mult de 300.000 de migranţi au traversat, în 2016, Mediterana pentru a ajunge în Europa, mai ales în Italia. 

Numărul celor care şi-au pierdut viaţa în aceste traversări a depăşit 10.000 începând din 2014, dintre care peste 2.800 în acest an, anunţat agenţia ONU în luna iunie.