Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, ONG care urmăreşte evoluţia conflictului din Siria, atacul a fost lansat de avioane de luptă ale Damascului sau Rusiei.

Între 18 şi 31 de camioane au fost lovite, potrivit unui purtător de cuvânt al ONU.

Convoiul urma să livreze ajutoare pentru 78.000 de oameni.

Un martor a declarat pentru Reuters că aproximativ cinci rachete au lovit camioane, care era parcate la un centru al Semilunii Roşii siriene.

Un înalt oficial ONU însărcinat cu ajutoarele umanitare, Stephen O’Brien, a subliniat că, dacă se va dovedi că acest atac a fost deliberat, reprezintă o crimă.
Statele Unite şi Franţa au condamnat raidul.

Atacul pare un semnal al eşuării celor mai recente eforturi americane şi ruse de a opri violenţele din Siria. „Nu ştim dacă mai poate fi salvat” armistiţiul expirat luni seară, a declarat un înalt oficial american, citat sub acoperirea anonimatului.

„În acest moment, ruşii trebuie să demonstreze foarte repede că sunt serioşi, pentru că, în caz contrar, nu va exista nimic de prelungit şi nimic de salvat”, a adăugat el.

În total, cel puţin 32 de civili au fost ucişi luni seară la Alep şi în împrejurimi, în „raiduri intensive”, la câteva ore după expirarea armistiţiului.

Statele Unite şi Rusia vor discuta astăzi, la New York, situaţia din Siria, a anunţat Departamentul de Stat.