Un dispozitiv incendiar a lovit în cursul nopţii poarta Moscheii Potterow din oraşul Edinburgh, relatează cotidianul The Scotsman. Focul a afectat poarta de lemn şi vegetaţia din apropiere.

„Din fericire, nu a fost rănit nimeni, dar consecinţele ar fi putut fi mult mai grave dacă focul s-ar fi extins", a declarat inspectorul de poliţie John Kavanagh.

„Este vorba de un act odios şi iresponsabil, fiind tratat ca o agresiune generată de ură", a afirmat Mark Rennie, şeful Poliţiei locale.