Potrivit Reuters, cel puţin trei victime au fost transportate de ambulanţe de la locul exploziei. Agenţia de presă citată nu a fost în măsură să precizeze imediat gravitatea rănilor suferite de aceste victime. Poliţia şi pompierii din New York au comunicat deocamdată doar că anchetează mărturii despre explozie.

EFE afirmă, citând surse ale pompierilor, că sunt cel puţin 15 răniţi, dar nu s-au înregistrat morţi, şi precizează că explozia s-a produs sâmbătă la ora locală 21.00 (duminică la 01.00 GMT, respectiv 04.00 ora României) pe Strada 23, în apropierea Sixth Avenue. Unii martori oculari citaţi de presa locală afirmă că la origine ar fi fost un dispozitiv amplasat într-un coş de gunoi, mai transmite agenţia.