"În jurul orei 1:00, un grup de persoane neidentificate au aruncat pe teritoriul ambasadei o fumigenă şi petarde. Aceasta au fost lansate chiar în direcţia clădirii ambasadei", a declarat pentru TASS un reprezentant al ambasadei, precizând că din fericire nu s-a produs niciun incendiu.

Acest atac are loc în condiţiile în care Federaţia Rusă va organiza duminică alegeri legislative, deschizând secţii de vot inclusiv în peninsula Crimeea şi în mai multe oraşe din Ucraina, una chiar în sediul ambasadei ruse la Kiev.

Ministrul de externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, a atenţionat că Ucraina şi-ar putea rechema delegaţia de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), în cazul în care vor fi recunoscute alegerile din Crimeea.

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, John Kirby, a anunţat sâmbătă că "SUA nu recunosc legitimitatea şi nu vor recunoaşte rezultatele alegerilor pentru Duma de Stat, organizate în 18 septembrie în Crimeea, aflată sub ocupaţie rusă".

Aproape 110 milioane de alegători sunt chemaţi la urne în cadrul alegerilor legislative de duminică, pentru a reînnoi componenţa Dumei de Stat, dominată astăzi de partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unită.

Mai mult de 6.500 de candidaţi din 14 partide sunt în competiţie, însă puţine schimbări sunt aşteptate de la aceste alegeri, în urma cărora partidul Kremlinului îşi va întări după toate probabilităţile controlul asupra parlamentului.