Scandând „Demisia acum!'' şi agitând drapele mexicane cernite, manifestanţii au înaintat în direcţia Palatului Naţional, unde preşedintele urma să celebreze în cursul serii tradiţionalul ''Grito'', strigătul de independenţă lansat în 1810.

Forţele de poliţie antitero au fost desfăşurate în împrejurimile Pieţei Zocalo pentru a-i împiedica pe manifestanţi să perturbe ceremonia organizată cu ocazia marcării independenţei.

Părinţii celor 43 de studenţi dispăruţi în 2014 s-au alăturat manifestaţiei la care a participat o mulţime ce denunţa corupţia, violenţele legate de traficul cu droguri, precum şi primirea rezervată candidatului republican Donald Trump de către preşedintele mexican pe 31 august.

„N-avem motiv să strigăm 'Trăiască Mexicul!'. Sunt mii de nedreptăţi', estima Cristina Bautista, mama unuia din cei 43 de studenţi dispăruţi în urmă cu doi ani. ''Lipsesc 43. Crimă de stat!', scria pe unele pancarte ale manifestanţilor.

„Suntem indignaţi şi ruşinaţi de faptul că Trump a venit aici ca un şef de stat'', declara un alt manifestant, Ismael Padilla.

Donald Trump i-a iritat pe mexicani atunci când a cerut ca guvernul lor că plătească pentru ridicarea unui zid între cele două ţări şi calificându-i pe migranţi drept „violatori''.

Popularitatea lui Pena Nieto, care şi-a preluat funcţia în decembrie 2012, a scăzut la 23% opinii favorabile, potrivit unui recent sondaj al cotidianului Reforma.