Acordul bilateral în vigoare, care expiră în 2018, prevede un ajutor în valoare de 3,1 miliarde de dolari anual.

Într-un comunicat, preşedintele american Barack Obama a declarat: „Aşa cum am spus în repetate rânduri, angajamentul Americii privind securitatea Israelului este de nezdruncinat. În ultimii opt ani, administraţia mea a demonstrat în repetate rânduri acest angajament, cu vorba şi cu fapta", iar noul acord „este doar cea mai recentă expresie a angajamentului meu ferm faţă de securitatea statului Israel".

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, ar fi dorit o sumă cât mai apropiată de 4,5 miliarde de dolari pe an, afirma Reuters cu o zi în urmă. Ca o concesie, Israelul s-a angajat prin acordul încheiat miercuri să nu încerce să obţină fonduri suplimentare din partea Congresului SUA, în afara pachetului negociat.

Noul pachet include pentru prima dată fonduri pentru apărarea israeliană antirachetă. Acest sector era până acum finanţat ad hoc de Congresul Statelor Unite.

Aşa cum se aştepta, pactul nu a fost semnat de Obama şi de Netanyahu, care nu sunt în relaţii prea cordiale, dar ambii şi l-au dorit, potrivit Reuters: preşedintele american, pentru a-şi încheia mandatul cu un succes în ciuda criticilor republicani, care îl acuză că nu este suficient de preocupat de securitatea Israelului, iar premierul israelian pentru a avea o certitudine şi posibilităţi de planificare pe baza acesteia, în locul unei posibile înţelegeri mai avantajoase cu următorul preşedinte american — fie Hillary Clinton, fie Donald Trump.