Presupusul terorist a fost arestat sâmbătă în arondismentul al XII-lea din Paris, în sud-estul oraşului, deoarece „ameninţa să treacă la fapte în mod iminent", potrivit surselor judiciare citate duminică de posturile RTL şi France Info.

Anchetatorii care îl interoghează la Direcţia Generală de Securitate Internă (DGSI), în Levallois Perret, de la periferia capitalei franceze, încearcă să stabilească dacă minorul a ţinut legătura de la distanţă cu Rachid Kassim, un cunoscut propagandist francez al grupării teroriste Stat Islamic şi care se află în prezent în Siria. Se crede că Rachid Kassim a fost cel care a condus, prin intermediul reţelelor sociale şi ale aplicaţiilor de mesagerie instant, comandoul compus din femei care a pregătit automobilul Peugeot 607 şi pe care l-au parcat la câteva sute de metri de Notre Dame în dimineaţa zilei de 4 septembrie, intenţionând să-l arunce în aer.

Una dintre aceste femei, Ornella Gilligman, în vârstă de 29 de ani, a fost încarcerată sâmbătă noaptea după ce a fost inculpată de un judecător de instrucţie sub acuzaţia că face parte dintr-o organizaţie teroristă care intenţiona să comită atentate şi pentru tentativă de asasinat terorist. Gilliman a fost reţinută marţi în timp ce călătorea cu partenerul ei de viaţă şi cu copiii lor pe o autostradă din oraşul Orange.

Joi au fost capturate alte trei femei în Boussy Saint Antoine, la circa 25 kilometri sud de Paris: Ines Madani, de 19 ani, fiica proprietarului automobilului Peugeot 607, Sara Hervouet, de 23 de ani, şi Amel Sakaou, o mamă de 39 de ani care le găzduise pe primele două în locuinţa sa. Mai târziu, forţele de ordine l-au arestat şi pe iubitul lui Hervouet şi pe una dintre fiicele de numai 15 ani a lui Sakaou.

Există probe materiale că Gilligman şi Madani au fost cele două persoane care au abandonat maşina cu încărcătura sa explozivă în apropiere de catedrala Notre Dame din Paris. Anchetatorii încearcă să stabilească dacă Hervouet era cel de-al treilea membru al comandoului şi dacă atentatul a fost pregătit în garajul lui Sakaou. Atât Gilligman, cât şi Madani şi Hervouet se aflau în evidenţa serviciilor secrete pentru că încercaseră să ajungă în Siria şi să se implice în lupte alături de grupările jihadiste care acţionează în această ţară.