Cu o zi înainte de un uriaş marş al opoziţiei la Caracas, Nicolas Maduro a făcut cunoscut că şi-a exprimat dorinţa ca Curtea constituţională a TSJ să studieze „ridicarea imunităţii proprii tuturor funcţiilor publice din Venezuela, începând cu imunitatea parlamentară, dacă aceasta este necesar pentru menţinerea păcii, pentru a combate toate activităţile puciste”.

Manifestaţia opoziţiei are ca obiectiv să determine puterea electorală să accelereze organizarea referendumului revocator împotriva preşedintelui.
„Imunitatea parlamentară nu este făcută pentru a viola Constituţia, pentru a comite crime sau pentru a chema o intervenţie străină”, a adăugat Nicolas Maduro care a explicat că solicitarea adresată TSJ se va face în cadrul stării de excepţie decretate în ianuarie din cauza crizei economice cu care se confruntă ţara.

Parlamentul de la Caracas şi Tribunalul suprem, pe care opoziţia îl acuză că serveşte puterea chavistă, sunt prinse într-o luptă a puterilor după ce opoziţia a câştigat majoritatea legislativă în decembrie 2015.