Reprezentanţi din 53 de ţări, precum şi ai ONU şi Uniunea Europeană sunt aşteptaţi să ia parte la această ceremonie anuală, iar primarul din Nagasaki, Tomihisa Taue, va susţine o declaraţie de pace.

Bombardamentul asupra oraşului Nagasaki, de la 9 august 1945, a venit la trei zile după ce prima bombă atomică a fost lansată de bombardierul american B-29, denumit „Enola Gay”, asupra oraşului Hiroshima din vestul ţării. În total, 140.000 de persoane au murit în urma bombardamentului atomic de la Hiroshima.

La câteva zile după bombardamentul de la Nagasaki, Japonia îşi anunţa capitularea la 15 august 1945, ceea ce a deschis calea către sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Cele două oraşe au atras din nou atenţia după ce, în luna mai, Barack Obama a devenit primul preşedinte american în exerciţiu care se deplasează la Hiroshima.

Numărul supravieţuitorilor bombelor atomice era de 174.080 în luna martie, iar vârsta lor medie era de peste 80,9 ani, a precizat guvernul. Mulţi dintre ei au suferit mult timp de efectele radiaţiei.