Autorităţile din statul american Florida sunt disperate după ce a fost înregistrat al 23-lea caz de infectare cu Zika. În Miami, de unde provin cele mai multe dintre persoanele care au în sânge virusul, aerul este constant pulverizat cu insecticide pentru a preveni o situaţie dramatică.

Guvernatorul Floridei a cerut ajutor preşedintelui Barak Obama în combaterea virusului. Oficialul spune că este nevoie de mai multe resurse financiare pentru tratarea pacienţilor, dar şi pentru numeroase analize. La etapa actuală statul Florida are bani doar pentru analizele a 6500 de persoane.

În acelaşi timp, zeci de savanţi din China fac cercetări pentru a preveni răspândirea virusului de la Ţânţarul Tigru. Pentru că Zika este transmis de femele, oamenii de ştiinţă injectează masculi cu o bacterie care în timpul împerecherii duce la sterilitate, împiedicând astfel înmulţirea ţânţarilor.

Şi în România, unde au fost depistate deja primele cazuri de infectare cu Zika, au fost luate măsuri pentru prevenirea virusului. Institutul de Sănătate Publică a cerut tuturor primăriilor să facă dezinsecţie cu substanţe speciale în zonele unde sunt ţântari.