Cei doi cântăreţi hip-hop susţineau un concert în amfiteatrul BB&T din Camden, New Jersey, ca parte a turneului "Merry Jane Presents Snoop Dogg & Wiz Khalifa: The High Road Tour" după ce un gard s-a prăbuşit peste fani, aceştia căzând de la înălţime şi lovindu-se de pardoseala de beton.

Un video care surprinde incidentul şocant a fost făcut public online surprinzându-i pe fani fugind din calea grilajului, îmbrâncindu-se unii pe alţii, în timp ce grilajul se prăbuşea peste aceştia.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei locale 10:30 PM, iar Snoop şi Wiz Khalifa i-au strigat pe fani să se ridice. Cei doi artişti se aflau pe o altă scenă înainte ca grilajul respectiv să se prăbuşească, unele surse indicând că accidentul s-a produs din cauza presiunii fanilor supra-entuziasmaţi.

Se pare că fanii respectivi au căzut de la zece metri înălţime, prăbuşindu-se pe pardoseala de ciment, în timp ce Snoop şi Wiz au fost îndepărtaţi de urgenţă de pe scenă de personalul de la securitate.

Un purtător de cuvânt al Oficiului de Poliţie din Camden County a declarat că în jur de 10-15 oameni au fost răniţi de incident, deşi unele surse ale CNN au declarat că aproape 42 de oameni au fost duşi la un spital din apropiere, însă oficialităţile oraşului nu au confirmat aceste date.

Majoritatea răniţilor au avut fracturi sau echimoze, însă o persoană neindentificată a fost rănită grav şi transportată la Cooper Trauma Center.

La puţin timp după incident, fanilor li s-a spus să aştepte sperând că spectacolul se va relua. Cu toate acestea, din cauza situaţiei grave a unor fani, concertul a fost anulat.

La ieşirea din sala de concert a fost amenajată o zonă de urgenţă pentru tratarea răniţilor în urma accidentului.