Într-o declaraţie acordată miercuri postului TVN24, el a subliniat că Polonia nu va ceda presiunilor acelora care doresc să creeze o criză imigratorie şi va rămâne fidelă politicii sale. Oficialul polonez a mai amintit că în Cecenia nu mai este război şi a asigurat că situaţia în această regiune rusă este diferită de cea din urmă cu câţiva ani, prin urmare nu există niciun motiv întemeiat pentru ca respectivii ceceni să fie consideraţi refugiaţi.

Circa 200 de ceceni, inclusiv femei, copii şi bătrâni, aşteaptă în oraşul Terespol din Belarus să fie primiţi în Polonia şi să li se acorde acolo statutul de refugiat.

Aceşti cetăţeni ruşi de origine cecenă solicită azil în Uniunea Europeană invocând practicile opresive şi violente ale liderului cecen, Ramzan Kadîrov, susţinut de Moscova.

Însă, în opinia ministrului polonez de interne, obiectivul real al acestor persoane este să ajungă în vestul Europei şi să creeze o nouă rută pentru migraţia musulmanilor în Europa.

Referindu-se tot la problema migraţiei, ministrul Mariusz Blaszczak a menţionat că guvernul de la Varşovia susţine ajutorarea victimelor războaielor în ţările lor de origine, sporirea asistenţei umanitare şi sprijinirea cu resurse a taberelor de refugiaţi.