Potrivit acestora, Ankara va avea însă dificultăţi în a frâna ambiţiile teritoriale ale kurzilor fără să intre în conflict direct cu ei, în special pentru a-i împiedica să preia controlul asupra oraşului strategic al-Bab, aflat acum în mâinile jihadiştilor grupării Stat Islamic.

„Problema kurdă este de acum în fruntea priorităţilor (preşedintelui Recep Tayyip) Erdogan în Siria, întrucât facţiunile kurde cu legături cu PKK au cucerit vaste teritorii în nord", rezumă Aron Lund, de la Centre Carnegie Endowment for International Peace. „Perspectiva unui mini-stat al PKK, finanţat din petrol şi sprijinit de SUA, la frontiera sa sudică, este un coşmar pentru Ankara", explică analistul.

Profitând de războiul din Siria, kurzii din această ţară, reprezentând 15% din populaţie, au autoproclamat în martie o "regiune federală" formată din trei cantoane. Ei controlează în prezent 18% din suprafaţa ţării, mai exact un teritoriu pe care trăiesc circa 2 milioane de persoane, dintre care 60% sunt kurzi.

După cum explică Lund, cucerirea oraşului Manbij de către Statul Islamic la sfârşitul lui iunie şi, mai ales, intenţia kurzilor de a avansa spre vest şi spre oraşul Jarablus sunt motivele care au precipitat intervenţia turcă. SUA promiseseră Ankarei că vor împiedica Forţele Democratice Kurde (FDS, o coaliţie dominantă în mare parte de kurzi) să traverseze Eufratul spre provincia Alep.

„Turcia are tot dreptul de a interveni" dacă forţele kurde nu se retrag rapid la est de Eufrat, mai departe de frontiera turcă, a declarat joi ministrul turc al apărării, Fikri Isik.

„Este clar că preluarea Manbij de către FDS a iritat profund Ankara şi că, din acel moment, Turcia acţionează pentru a contracara această avansare", consideră Mutlu Civiroglu, expert pe probleme kurde la Washington.

Acesta crede că "FDS se pregătesc să atace al-Bab, o localitate crucială pentru conectarea cantoanelor Kobane şi Afrin. Ankara crede că împiedicarea FDS să ajungă la Afrin este foarte importantă pentru interesele sale. Acesta este contextul în care trebuie văzută incursiunea sa la Jarablus", afirmă expertul.

Cantoanele Kobane, din centru, şi Afrine, din vest, se află la o distanţă de 200 km. Cucerind Manbij la 23 iunie, miliţiile kurde au făcut un pas important spre crearea unei vaste regiuni autonome în nordul Siriei, pentru care este necesară acum preluarea oraşului al-Bab, dacă Turcia nu o va împiedica.

În această operaţiune, turcii ştiu că pot conta pe neutralitatea binevoitoare a regimului lui Bashar al-Assad, în pofida altor dezacorduri în conflictul din Siria.

Cu toate acestea, „blocarea avansării kurzilor nu va fi uşoară. Deocamdată, cucerirea Jarablus nu împiedică joncţiunea celor două cantoane kurde, cu excepţia cazului în care Turcia îşi trimite tancurile mai spre sud, spre al-Bab", este de părere Fabrice Balanche, geograf francez expert în Siria, care se îndoieşte însă că Rusia va permite acest lucru. "Există probabil un acord Rusia-Turcia pentru o intervenţie de maximum 15 km în interiorul Siriei, dar nu mai mult", crede expertul, amintind că al-Bab este situat la circa 30 km de frontieră.

„Kurzii vor putea totuşi să conecteze Afrin şi Manbij printr-un mic coridor, care va putea fi tăiat de Assad şi Putin oricând le va conveni, dacă kurzii nu vor fi cuminţi", avertizează expertul francez, citat în analiza AFP.