Oamenii de ştiinţă, care studiau pe atunci această problemă gravă de sănătate, au izolat acest virus găsit în mostrele colectate de la o maimuţă rhesus. Anul următor, cercetătorii au identificat virusul la ţânţarul Aedes. Abia în 1952 a fost însă observat primul caz de Zika la om.

Prima epidemie majoră a acestei boli a izbucnit pe insula Yap, ce face parte din Statele Federate ale Microneziei. În 2007, virusul s-a mutat din Africa şi Asia pe insulele din Oceanul Pacific. Mai multe cercetări efectuate atunci au relevat că dintre cele 11.250 de persoane care locuiau în Yap, aproape 185 erau suspecte ca fiind purtătoare ale acestui virus. Dintre cele 185, 49 au fost confirmate cu virusul Zika.

Epidemia actuală îşi are rădăcinile în izbucnirea cazurilor de Zika din Polinezia Franceză, 2013-2014, când oamenii de ştiinţă au luat pentru prima oară în calcul o posibilă asociere a boli transmise de ţânţari cu sindromul Guillain-Barré.

Primul caz de transmitere locală a infecţiei în America de Sud a avut loc în Brazilia, în mai 2015. Două luni mai târziu, cercetătorii brazilieni au raportat o legătură dintre infecţia cu virusul Zika şi sindromul Guillain-Barré. În octombrie acelaşi an, această ţară a raportat legătura dintre Zika şi microcefalie. Însă, o legătură cauzală nu a fost dovedită ştiinţific pentru niciuna dintre aceste teorii, notează sursa citată.

Până în februarie 2016, boala s-a răspândit rapid în cele două Americi, iar peste 20 de ţări au raportat transmiterea locală a virusului. Zika, transmis prin înţepătura ţânţarului Aedes, este corelat cu înmulţirea cazurilor de microcefalie, un defect congenital care împiedică creierul bebeluşilor să ajungă la dimensiunile normale, şi cu sindromul Guillain-Barré, ce afectează sistemul nervos, astfel încât sistemul imunitar al persoanelor afectate atacă celulele nervoase.

În prezent, se lucrează cu prioritate la un vaccin împotriva acestui virus, iar primele rezultate ale testelor sunt aşteptate în ianuarie 2017.