Europa a fost o dată salvată de nazişti, însă acum pericolul vine din noi surse – islamul radical şi naţionalismul agresiv, ca un ştreang care se strânge din ce în ce mai mult, scrie jurnalistul Nic Robertson într-un articol publicat pe site-ul CNN.

Execuţia sinistră a unui preot într-o biserică din Normandia a strâns ştreangul inconfortabil de mult. Iar senzaţia deja persistă de multă vreme.

Charlie Hebdo, atentatele din Paris, aeroportul şi metroul din Bruxelles, Nisa… Cu o zi înainte de uciderea preotului din Franţa, un concert rock din Germania fusese ţinta unui atacator sinucigaş, adept al Statului Islamic. Nu a reuşit să intre şi s-a aruncat în aer într-un restaurant. Doar el a murit, în rest au fost câţiva răniţi. Putea fi mult mai rău. „Realitatea este că am avut noroc, atâta tot”, subliniază jurnalistul.

Armata Republicană Irlandeză (IRA) a încercat, în 1986, să o ucidă pe Margaret Thatcher, premierul britanic de la acea vreme, după ce a detonat o bombă în hotelul în care era cazată. După ce a aflat că a eşuat, IRA ar fi spus „noi trebuie să avem noroc o singură dată, voi trebuie să aveţi noroc de fiecare dată”.

Astăzi, serviciile europene de securitate se confruntă cu exact aceeaşi ameninţare. Indiferent câte atacuri opresc, vin altele. Să pui o persoană sub supraveghere 24 de ore din 24 consumă resurse – 20 de profesionişti antrenaţi să monitorizeze un singur suspect, spune jurnalistul CNN.

Ameninţarea jihadistă

Mii de tineri din Europa au plecat în Siria şi Irak pentru a se alătura Statului Islamic. Ei sunt antrenaţi pe baza lecţiilor învăţate în ultimele două decenii din taberele teroriştilor din Afganistan şi Pakistan. Alianţele dintre jihadişti devin reţele internaţionale când militanţii se întorc în ţările lor.

Fie că sunt în Marea Britanie, Belgia, Franţa, Germania sau Danemarca, toţi abia încep să contureze noua ameninţare jihadistă. Sarcina serviciilor este şi mai dificilă din cauza acelor extremişti islamişti care nu au călătorit niciodată, dar care aspiră în tăcere la ideologia nihilistă a ISIL. Aceşti lupi singuratici sunt mult mai dificil de găsit şi controlat.

Niciunde în Europa – poate cu excepţia Marii Britanii cu IRA şi a Spaniei cu ETA (o grupare separatistă bască) – nu s-a manifestat o ameninţare de asemenea amploare de la debarcările din Normandia încoace.

Problema depăşeşte cu mult domeniul securităţii. A penetrat şi zona politică, iar asta complică lucrurile. Cine îşi aminteşte ce a fost mai întâi: bomba sau imigrantul? Aproape că nici nu mai contează, pentru că teama de ambele şi ameninţarea că vor urma mai multe atacuri înceţoşează până şi cele mai limpezi minţi.

După ce le-a oferit adăpost refugiaţilor sirieni, Angela Merkel a fost mai degrabă lăudată pentru moralitatea sa decât criticată că deschide uşile problemelor pentru Germaniei.

În ultima săptămână, acea frică s-a materializat sub forma unor atacuri la întâmplare în Germania. Nu la fel de sângeroase ca în Franţa, dar la fel de usturătoare din punct de vedere politic.

Naţionaliştii, de la cei din Scandinavia până la cei din Sicilia, au văzut fiecare eveniment tragic ca pe o oportunitate de creştere. Consideră că temerile lor au fost validate – imigranţii sunt răi – şi din acest motiv vor ca propriile viziuni de dezbinare să fie auzite şi susţinute.

Aceşti politicieni de extremă dreapta cer represiune. Însă lupta pentru a combate ameninţarea este mai înceată decât ne-am fi imaginat, spune jurnalistul. Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande au viziuni diferite în ceea ce priveşte Europa.

Nu se pun de acord în privinţa refugiaţilor,însă, pentru a opri nebunia ISIL, trebuie să găsească un numitor comun. Cooperarea în combaterea terorismului poate fi un început, însă nu poate fi sfârşitul, spune jurnalistul CNN. Este necesar ca o abordare coordonată să ia formă, altfel există riscul ca Europa să fie divizată.

Europa trebuie să fie unită

Naţiunile europene trebuie să găsească o cale pentru a lupta împotriva unei ameninţări comune, care nu cunoaşte graniţe şi care nu face nicio diferenţă între Paris şi Bruxelles sau Copenhaga şi Berlin.

Naţionalismul şi izolaţionismul nu sunt răspunsul. Această variantă duce spre dezbinare şi distrugere. Am mai mers pe drumul acesta, atrage atenţia Robertson.

Pe măsură ce Statul Islamic pierde teren acasă, încearcă să atragă „soldaţi” din Occident cu aceleaşi idealuri greşite. Măcelărirea unui preot creştin în biserică este o dovadă a acestei strategii, care vine cu speranţa de a declanşa un război al religiilor în Europa.

Aşa că trebuie să ne reţinem ura. În cuvintele lui Michelle Obama, vorbind despre politica din SUA, „când ei coboară nivelul, noi trebuie să îl ridicăm pe al nostru”. Asta necesită o gândire comună, nu doar o retorică de susţinere.

Într-o perioadă de vulnerabilitate, Europa se confruntă cu cea mai mare ameninţare a unei generaţii. Doar cu unitate putem răspunde. Putem să ne separăm economiile dacă trebuie, dar nu putem lăsa teroarea să ne dezbine, conchide Nic Robertson.