Anunţul apare în contextul în care Germania s-a confruntat în ultima vreme cu câteva atacuri sângeroase, dintre care două revendicate de ISIS, unul fiind un atentat sinucigaş al cărui autor a ascuns explozivii în rucsac.

Şi efectivele de poliţişti vor fi mai mari în acest an la Munchen, securitatea fiind asigurată în perioada de vârf a festivalului de 450 de persoane, faţă de 250 anul trecut.

Primarul oraşului, Josef Schmidt, a subliniat totuşi că Theresienwiese, marea piaţă unde se organizează în mod tradiţional evenimentul, nu se va transforma în „zonă de înaltă securitate", chiar dacă vor fi "schimbări importante care îi vor privi pe toţi participanţii".

Printre măsurile preconizate se numără controale minuţioase la intrare şi posibilitatea ca forţele de ordine să interzică accesul unor persoane dacă la festival participă prea mulţi oameni.

Cu cei 6 milioane de vizitatori ai săi, Oktoberfest este cea mai mare sărbătoare a berii din Europa. În acest an evenimentul va avea loc între 17 septembrie şi 3 octombrie, încheie directmatin.fr.