În doar patru ore, 2.200 de hectare de vegetaţie s-au făcut scrum în California. Asta spune totul despre puterea incendiului care devastează sudul statului american. Pompieri, localnici, oficiali - cu toţii au fost luaţi pe nepregătite de viteza cu care înaintează flăcările.

Mai mulţi pompieri s-au trezit înconjuraţi de flăcări, patru dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale. 82.000 de mii de locuitori au fost nevoiţi să se retragă din calea incendiului. Au plecat doar cu hainele pe care le-aveau pe ei.

Zeci de case au fost făcute scrum până acum, iar alte 30 de mii sunt în pericol de a avea aceeaşi soartă, dacă pompierii nu reuşesc să oprească la timp înaintarea flăcărilor. Întregul stat este pârjolit de incendii.

Peste 110.000 de hectare de vegetaţie au ars până acum, în contextul în care este al cincilea an la rând în care California este afectată de secetă.